CRONICĂ LITERARĂ

Gabriela Gheorghișor · Ramuri · nr. 10/2021
Volum: Poemul curcubeu

Ramuri, nr. 10/2021

Gabriela Gheorghișor

Nuovo Cinema Paradiso

Robert Șerban, Poemul curcubeu: un experiment, Casa de pariuri literare, București, 2021

Robert Șerban este unul dintre cei mai energici jurnaliști culturali de azi și un poet vivace. De aceea, nu este de mirare că a acceptat să participe la un experiment neobișnuit: un performance poetic de opt ore, numit „Ziua de lucru a poetului”, eveniment care a avut loc în cadrul Festivalului Baroque II Urban, organizat de Galeria Meta Spațiu din Timișoara. În spațiul Galeriei Pygmalion, pe 12 octombrie 2019, de la ora 10, Robert Șerban a scris pe o bobină de hârtie Poemul curcubeu, intitulat așa datorită folosirii cariocilor colorate, „pentru că poezia nu e monocromă, ci e (și) un joc ce are nuanțe și culori diferite”. În treacăt fie spus, procedeul scrisului în culori diferite îl știm din Thalassa lui Macedonski.

Experimentul a fost o provocare, un pariu cu sine însuși (prilej de a-și testa puterea de a scrie multe ore încontinuu), având, deopotrivă, mobiluri serioase („am vrut să arăt că scrisul implică rezistență, concentrare de durată, acuitate, energie”) și efecte ironice („Metri de poezie?! Performance-ul avea și un substrat de zeflemea: se scrie enorm, arta a ajuns să fie aproape orice are chef oricine să o numească astfel. Orice glumă, însăilare, mâzgăleală are toate șansele să fie acceptată ca artă. Și eu mi-am asumat riscul unui fiasco”). Din fericire, Robert este un poet veritabil, iar rezultatul actului performativ, devenit acum o plachetă tipărită, unul lăudabil. El dovedește, o dată în plus, calitățile autorului: spiritul ludic, spontaneitatea, inspirația, dar și inteligența artistică, știința construcției, tehnica poeziei.

Poemul curcubeu este un „scurt metraj” autobiografic, în stil autenticist, un poem al formării, din copilărie până la stagiul militar, pragul maturizării coincizând cu Revoluția din 1989. Tranzitivitatea versurilor se combină cu notele de umor, ironie și auto-ironie care pigmentează amintirile din „epoca de aur”. În acest fel, perioada cenușie a comunismului târziu, cu penuria bine cunoscută, se nuanțează surprinzător, așa cum apariția neașteptată a unui buchet de baloane colorate ar înviora un peisaj deșertic. Poemul curcubeu este Nuovo Cinema Paradiso al lui Robert Șerban (poetul a publicat cândva și un volum cu titlul Cinema la mine-acasă), nu numai pentru utilizarea unei tehnici cinematografice a evocării, ci și din punctul de vedere al similitudinii tematice. Pelicula lui Giuseppe Tornatore, un film Bildung, autoreferențial, prezintă copilăria și adolescența îndrăgostirilor lui Salvatore, un puști sărac din Sicilia de după Al Doilea Război Mondial, fascinat de cinematograf, care va ajunge un regizor faimos. Robert Șerban, și el scriitor consacrat acum, își rememorează anii formării și ai flamelor amoroase iscate de literatură și de fete. Pe fondul raționalizării consumului și al întreruperii electricității din era Ceaușescu, la flacăra lămpii cu gaz de la bunici, Robert se îndrăgostește de literatură (citit și scris). Dragostea aceasta, hrănită de biblioteca tatălui (precum rolele de film ale lui Alfredo, tatăl de împrumut al lui Salvatore, au stimulat pasiunea cinematografică), se va transforma într-o iubire durabilă, de-o viață, spre deosebire de efemerele înfierbântări puberale față de genul feminin, uitate cu trecerea vremii: „cu cât creșteam cu atât se lua curentul mai mult/ iar imaginația mea n-aducea în cameră/ doar fete de clasa a XII-a/ ci și arme sofisticate cu infraroșu/ cu care îl ținteam pe nea Nicu în căciula lui de astrahan/ frigul te face neînfricat/ iar întunericul invizibil/ și grozăvia era că îl omoram pe Ceaușescu/ chiar cu armele lui/ doar că eu scriam poezie/ iar crima rămânea în mintea mea lucidă și rece/ n-o puteam coborî-n inimă/ nici n-aveam loc/ acolo era doldora de Dane Aline Cosmine Ane Mariane/ Sorine Corine Monici Cristiane Camelii Irine Oane/ Carmene Felicii Loredane Patricii Laure/ stăteau claie peste grămadă/ se păruiau se zgâriau își scoteau ochii/ încât uneori trebuia să intervin cu câteva versuri/ ca să aduc pacea”.

Poemul curcubeu este, în același timp, grav și glumeț, melancolic și amuzant, un mini-ciné-verité poetic, care arată adaptarea cu succes a lui Robert Șerban la constrângerile unui experiment inedit.

Robert Șerban, Poemul curcubeu: un experiment, Casa de pariuri literare, București, 2021